Anunțul făcut de președintele României, Klaus Iohannis, că nu va mai prelungi starea de urgență în România, dar că măsurile de relaxare care vor fi luate după data de 15 mai 2020 nu vizează Suceava și cele opt localități învecinate, a stârnit un val de reacții negative în rândul celor afectați de această decizie.

Conștient că așteptările multora se îndreptau către jumătatea lunii mai pentru introducerea unor măsuri de relaxare necesare în special pentru funcționarea economiei locale, primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, s-a arătat solidar cu cei afectați de măsuri, amintind în același timp și de cei care au sau au avut de suferit din cauza infectării cu noul coronavirus.

“În primul rând le mulțumesc sucevenilor pentru că au respectat condițiile de disciplină și distanțare socială, atât de Paște, cât și de 1 Mai, iar asta se vede în faptul că suntem staționari ca număr de îmbolnăviri. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți de faptul că 25% din cazurile de coronavirus din România sunt înregistrate în județul Suceava, în special în localitățile carantinate, dar nu numai... Era de așteptat să se mențină măsura de carantinare a acestor zone cât timp suntem pe primul loc în țară ca număr de îmbolnăviri. Știu că nu e simplu, toți au probleme cu care se confruntă, dar e important să fim disciplinați și responsabili, să facem astfel încât virusul să nu se mai răspândească, să putem scăpa de carantină. Nu ne poate ajuta nimeni, totul ține de noi”, a spus primarul Ion Lungu.

Edilul sucevean a precizat că până pe 15 mai, în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus, s-ar putea discuta cu autoritățile centrale câteva măsuri de “îndulcire” a deciziei de prelungire a carantinării.

“Dacă lucrurile vor merge bine până pe 15 mai, voi cere o reanalizare a situatiei de carantinare a municipiului Suceava având în vedere că după 5 săptămâni de la impunerea acestor măsuri, riscul epidemiologic este mai mic decât era inițial”, a spus Ion Lungu.

Primarul Sucevei a precizat că măsurile de dezinfecție luate la nivelul întregului oraș, inclusiv pe scara blocurilor, împreună cu cele de izolare socială și prevenire a răspândirii virusului s-au dovedit eficiente.