Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, luni, că nu va mai prelungi starea de urgență în România, însă a precizat că măsurile de relaxare care vor fi luate nu se vor aplica și în Suceava și cele opt localități învecinate după data de 15 mai 2020. „Data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Din 15 mai, pentru a ține epidemia sub control vom intra într-o așa-numită stare de alertă. Această stare este prevăzută de legislația specifică, care clarifică cum se acționează în situația unei epidemii. Nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem într-o normalitate. Din păcate, epidemia nu a trecut”, a spus Klaus Iohannis.

Șeful statului a arătat că după 15 mai vor fi luate primele măsuri de relaxare, însă a subliniat faptul că „măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile cu carantină”.

 

Pentru restul țării, Klaus Iohannis a spus că după 15 mai „putem în principiu să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă. Nu e bine să exagerăm, iar deplasările trebuie să se facă atunci când sunt necesare. Dar nu mai trebuie să declarăm în prealabil unde mergem. Mulți mă întreabă și se întreabă ce se întâmplă mai departe. Așa-numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind, de regulă, făcut cam la două săptămâni. Unele măsuri vor fi luate din 15 mai, următorul cadru de măsuri la începutul lui iunie și așa mai departe”.

El a explicat că din 15 mai vor fi redeschise saloanele de îngrijire personală, frizeriile, saloanele de coafură, cabinetele stomatologice și muzeele. Klaus Iohannis a declarat că toate acestea vor fi redeschise în condiții speciale de distanțare socială și de igienă.

După anunțarea acestor măsuri, președintele României a mai declarat că ”măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile în carantină. Această relaxare nu va avea loc decât atunci când ni se spune de la experți că pericolul este diminuat”.