Reprezentanții Spitalului Municipal Rădăuți, ai autorităților publice locale și ai Căminului pentru Persoane Vârstnice din Rădăuți sunt invitați, marți, la o ședință de lucru cu autoritățile medicale și ale administrației publice și pentru situații de urgență din Suceava, în vederea clarificării unor aspecte legate de procedura de transfer al pacienților infectați cu COVID-19 la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Conform unui comunicat remis de Prefectura Suceava, în cadrul unei ședințe care a avut loc luni a fost analizată situația în care nouă persoane confirmate cu COVID-19 la Căminul pentru vârstnici din Rădăuți au fost trimise, duminică, la Spitalul Suceava și apoi au revenit la cămin.

Potrivit comunicatului, managerul interimar al Spitalului de Urgență Suceava, dr. Anatolii Buzdugan, a arătat că cei nouă pacienți aveau forme foarte ușoare de boală și erau asimptomatici, iar la întrebarea dacă doresc să rămână internați la Suceava sau se întorc în centru pentru a fi internați luni, 4 mai, la Spitalul Municipal Rădăuți, aceștia au optat pentru a doua variantă, motivând că este mai aproape de domiciliul lor.

Directorul executiv interimar al DSP Suceava, dr. Manuela Trifan, a subliniat că cei nouă pacienți urmau să fie internați în cursul zilei de luni la Spitalul Municipal Rădăuți.

În acest context, inspectorul-șef al ISU Suceava, col. Costică Ghiață, a precizat că, începând de luni, a dat ordin ca în orice situație în care este solicitat transportul de persoane pozitive COVID-19, acesta să se facă numai după informarea sa prealabilă.

În ceea ce privește situația din celelalte centre sociale cu cazuri COVID, cele 72 de persoane depistate pozitiv la Bogdănești sunt internate la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Ceilalți beneficiari ai centrului care au avut teste negative și au rămas în locație au asistență medicală din partea medicilor detașați de la Spitalul Municipal Fălticeni, care le monitorizează starea de sănătate.

Cei 13 beneficiari pozitivi de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriștea pot fi preluați și internați la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

Conform comunicatului, toți beneficiarii și angajații din centrele administrate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au fost testați, rezultatele analizelor indicând că aceștia sunt negativi la COVID-19.