Unitățile de învățământ din municipiul Suceava vor fi dotate cu tuneluri de dezinfecție, încât, pe lângă triajul zilnic al celor care intră în clădire, elevi și profesori deopotrivă, aceștia vor trece obligatoriu prin aceste dispozitive, care  pulverizează substanțe biocide.

Implementarea acestor măsuri de protecție suplimentare, pentru prevenirea și limitarea infectărilor cu noul coronavirus, a fost decisă în ședința de Consiliu Local de vineri, 8 mai.

Conform proiectului de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu, de modificare a “Programului obiectivelor de investiții pe anul 2020”, “având în vedere evoluția infecțiilor cu noul coronavirus SARS-CoV-2 (Covid-19), la nivelul municipiului Suceava este necesară luarea unor măsuri excepționale, mai ales la nivelul școlilor care se află în subordinea primăriei”.

În primul rând, pentru limitarea răspândirii coronavirusului se impune realizarea unui triaj al elevilor și profesorilor, inclusiv măsurarea temperaturii corporale a acestora, cu termometre cu citire la distanță, fiind astfel posibilă identificarea celor care manifestă anumite simptome.

„Ca măsură suplimentară de prevenție pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus este necesar ca elevii și profesorii să treacă printr-un tunel de dezinfecție. Astfel, cei care intră în școală trec printr-o <barieră> formată din substanțe biocide, pentru scăderea riscurilor de contaminare cu viruși. Se va reduce astfel posibilitatea ca elevii și profesorii să se infecteze la școală”, a adăugat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Ca urmare a deciziei luate vineri de către Consiliul Local, în urma rectificării bugetare aprobate, sunt alocate fonduri de 160.800 de lei pentru cumpărarea a 25 de tuneluri de dezinfecție care să fie amplasate la intrarea în unitățile școlare din municipiu.

Achiziția și montarea acestora urmează să fie făcute până la începerea anului școlar.