În Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava au fost montate şi sunt funcţionale două termoscanere pentru depistarea unor simptome de Covid-19. Directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, ne-a declarat că termoscanerele vor măsura în timp real temperatura pasagerilor care vin sau pleacă de la Suceava.

Ioan Măriuţa a precizat că cele două termoscanere, achiziţionate de Ministerul Transporturilor, au fost montate în terminalele de plecări şi sosiri ale aeroportului. El a adăugat că pe lângă aceste aparate, aeroportul a achiziţionat alte trei termometre performante pentru testarea individuală a pasagerilor, ca măsură de protecţie pentru răspândirea noului virus. „În perspectiva reluării zborurilor comerciale, după ce starea de urgență va înceta, Aeroportul <Ștefan cel Mare> Suceava a luat o serie de măsuri care să ducă la evitarea contaminării cu noul coronavirus atât a pasagerilor, cât și a personalului propriu sau al colaboratorilor”, a spus Ioan Măriuţa.

El a explicat că pe lângă montarea celor două termoscanere, în aeroport au fost create noi fluxuri de pasageri provizorii atât pe zona Plecări, cât și pe Sosiri, semnalizate corespunzător, delimitate de stâlpi cu bandă retractabilă sau lanț și marcate pe sol/pardoseala cu benzi pentru menținerea distanței sociale dintre pasageri. „De asemenea, pe cele două fluxuri au fost montate două termoscanere, echipamente achiziționate de către statul român, pentru dotarea aeroporturilor din țară, cu care se va determina temperatura corpului pasagerilor. Ca măsură de rezerva sau suplimentară, aeroportul nostru a achiziționat și termometre portabile, cu care temperatura corpului pasagerilor se poate determina fără contact”, a declarat directorul Aeroportului Suceava.

El a adăugat că alte măsuri luate pe aeroport, în perspectiva reluării zborurilor comerciale, au fost montarea la ghișeele de check-in și la porțile de îmbarcare a unor ecrane de protecție de plastic, eliminarea scaunului din mijloc la băncile de pasageri din zona de așteptare, montarea mai multor dispensere cu soluție dezinfectantă pentru mâini pentru a fi folosite de pasageri, creșterea frecvenței de dezinfecție în ambele terminale. „De asemenea, personalul aeroportului, precum și al instituțiilor statului și colaboratorilor, care intră în contact cu pasagerii, va fi dotat cu mănuși de protecție, mască și vizieră. În același timp, accesul pasagerilor în terminale va fi permis doar, cel puțin, cu mască de protecție. O altă decizie pe care am luat-o este aceea de a nu permite accesul în perimetrul aeroportului a aparținătorilor pasagerilor, respectiv cei ce conduc sau așteaptă pasagerii”, a spus Măriuța. El a afirmat că în contextul în care autoritățile române vor lua decizii suplimentare pe linie epidemiologică sau sanitară, Aeroportul Suceava este pregătit să le implementeze rapid, pentru a asigura pasagerilor un nivel cât mai ridicat de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus.

Reamintim că Wizz Air a anunţat că zborurile de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava către Roma, Milano, Bologna şi Memmingen vor fi reluate la începutul lunii iunie 2020, iar cele către Londra de la mijlocul acestei luni. Conducerea Aeroportului Suceava a transmis că operatorul aerian Wizz Air a anulat zborurile de pe acest aeroport pentru destinațiile Roma-Ciampino, Milano-Bergamo şi Bologna, până în data de 3 iunie 2020. „În conformitate cu orarul pe care compania ni l-a comunicat, reluarea zborurilor se va face în data de 4 iunie 2020 pentru cursele de Milano-Bergamo şi Roma-Ciampino şi 7 iunie 2020 pentru cursa de Bologna”, a anunţat conducerea Aeroportului Suceava. Potrivit aceleiași surse, zborurile din Suceava către Londra-Luton vor fi reluate începând cu data de 16 mai 2020, iar cele pentru Memmingen în data de 1 iunie 2020. Către Londra, Wizz Air va avea un zbor în fiecare zi a săptămânii. De asemenea, zborurile Suceava – București, operate de Tarom, vor fi reluate de pe 20 mai 2020.