Preşedintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că datele privind evoluția Covid-19 în județul Suceava arată semne clare de însănătoșire. Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, că după analiza ultimelor date privind situația epidemică în județul Suceava, poate să afirme că sunt semne clare de însănătoșire, semnale foarte bune privind trendul evoluției situație în județ.

„De la Spitalul Județean Suceava avem câteva date elocvente. În primul rând numărul externărilor depășește numărul internărilor. De asemenea, crește zi de zi numărul de paturi libere în zona COVID. Din fericire, numărul de ventilatoare este suficient, cu 36 ventilatoare mari și mai multe ventilatoare mici. Este momentul recalibrării setului de măsuri care trebuie luate în continuare în lupta cu COVID-19, ținând cont de propunerile conducerii spitalului. De aceea am cerut întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație la spital pentru a reface prioritizarea măsurilor și a nevoilor. Trebuie bine pregătită revenirea la activitatea normală a Spitalului Județean, atât pe secții, cât și în ambulatoriu”, a declarat şeful administrației județene. El a explicat că pentru aceasta trebuie făcute o serie de amenajări, atât în corpul nou al spitaului, cât și la Secția de Boli Infecțioase, pentru triaje, dar şi construcții modulare pentru echiparea și dezechiparea personalului.

Gheorghe Flutur a mai spus că numărul cazurilor în evoluție din județul Suceava a scăzut foarte mult în ultimele zile, pe un trend care se menține constant, el subliniind faptul că în 68 de localități nu există cazuri de Covid-19. „Caracteristicile îmbucurătoare sunt valabile și pentru localitățile din zona carantinată, municipiul Suceava cu celelalte opt localități învecinate”, a arătat Flutur.

El a amintit şi de faptul că zilele trecute a continuat şi testarea beneficiarilor și a personalului din centrele aparținând de Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului. Astfel, Gheorghe Flutur a declarat că în majoritatea centrelor unde s-au făcut teste, toți cei testați sunt negativi la coronavirus, respectiv din centrele centrele Blijdorp, Șcheia, Mihoveni, Dolhasca și Fălticeni.

Preşedintele CJ Suceava a făcut referire şi la centrul social de la Sasca Mică, din comuna Cornu Luncii, acolo unde 301 persoane asistate şi angajați au fost testați pozitiv la coronavirus, locația fiind în momentul de față în carantină. Gheorghe Flutur a precizat că la centrul de la Sasca Mică situația evoluează foarte bine, din cei 226 de beneficiari recent retestați, 192 fiind deja negativi.