Numărul pacienților cu forme grave și medii de COVID-19 internați în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava scade ușor, numărul cazurilor externate fiind, de regulă, mai mare decât al pacienților internați, a declarat, vineri, în conferință de presă, managerul Anatolii Buzdugan. Acesta a arătat că se menține „un platou în jurul cifrei de 400”. Vineri după-amiază, în spital se aflau 632 de pacienţi internaţi, dintre care 451 de pacienţi cu COVID-19. Dintre aceștia, 101 erau asimptomatici, la Terapie Intensivă erau 21 de pacienți, dintre care 8 erau ventilați mecanic, potrivit directorului medical, dr. Valeriu Gavrilovici. „Numărul pacienţilor asimptomatici a crescut în Spitalul Judeţean în ultimele zile, deci avem un număr de pacienţi mai mare cu forme asimptomatice, iar la formele medii suntem undeva la nivelul ultimei săptămâni. Situația se menţine cumva, pe formele medii şi grave”, a afirmat dr. Buzdugan. Acesta a precizat că, din păcate, în cazul pacienților ventilați, mortalitatea este de circa 90%.

În ceea ce privește externările, media acestora este de una, două externări/oră.

La această oră, în Spitalul de Urgență Suceava mai sunt libere 100 de locuri pentru pacienții COVID.

Dr. Gavrilovici a mai spus că tendința evoluției cazurilor a obligat spitalul să extindă „sectorul-tampon”, unde sunt internați pacienții suspecți de COVID, care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe, până la aflarea rezultatului la testul COVID. În cazul pacienților cu forme medii și grave aceștia trebuie să fie internați câte unul în salon, iar cei asimptomatici și cu forme ușoare sunt internați câte doi în saloanele cu trei paturi și trei în saloanele de cinci paturi, cu respectarea distanței de 2 metri între pacienți. De asemenea, pacienții sunt obligați să poarte mască.