Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, i-a solicitat ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, includerea unor proiecte de la nivelul localităților într-un nou Program Național de Dezvoltare locală. „După cum bine știți, România se află astăzi în pragul unei crize economice, iar ieșirea dintr-o astfel de situație complexă necesită luarea unor măsuri curajoase care să deblocheze economia și totodată să crească încrederea mediului de afaceri”, i-a transmis Ioan Stan ministrului Dezvoltării. Ioan Stan a arătat că în anul 2019, un număr însemnat de primării au încheiat contracte de finanțare prin Fondul de Dezvoltare și Investiții. ”Ca urmare a inițierii acestor proiecte, importante pentru comunitățile locale, s-au derulat proceduri de achiziție publică, iar în foarte multe cazuri au fost demarate lucrările de investiții. În acest moment există un blocaj care poate duce la un conflict juridic între beneficiar, comune, orașe sau municipii, finanțator, respectiv Guvernul României și constructori, motivat de nedecontarea lucrărilor executate”, a explicat liderul PSD Suceava. El a adăugat că pentru a putea depune proiectele în vederea accesării finanțării, primăriile au cheltuit sume considerabile pentru întocmirea proiectelor, precum și obținerea tuturor avizelor, iar punerea lor în execuție este în acest moment blocată de Guvernul României.

„Deoarece ministerul condus de dumneavoastră a dovedit în ultimii ani, prin implementarea cu succes a proiectelor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală etapele 1 și 2, că are capacitatea și expertiza necesară coordonării unor astfel de proiecte, vă rog să aveți în vedere includerea cu prioritate a acestor proiecte într-un program de finanțare PNDL - etapa 3, deblocând astfel sumele necesare decontării lucrărilor și finalizarea acestora”, a încheiat Ioan Stan.