Lucrările celor circa 5.500 de elevi suceveni care vor susține, luna viitoare, examenul de bacalaureat vor fi corectate în centre din județul nostru, după ce Ministerul Educației a decis să elimine obligativitatea corectării încrucișate între județe a lucrărilor.

Din 2015 și până anul trecut, tezele elevilor de la bacalaureat au fost evaluate de profesori din alt județ decât cel în care absolvenții de liceu au susținut examenul, măsura fiind introdusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, pentru evitarea fraudelor. Un an mai târziu, măsura s-a aplicat și pentru examenul de final de clasa a VIII-a.

În acest an însă, Ministerul Educației a transmis că, în fiecare județ, Comisia județeană de bacalaureat va nominaliza centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora.

Centrele zonale de evaluare se vor organiza pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

Deci, fiecare județ va avea mai multe centre de corectură unde vor primi lucrările elevilor din județul respectiv, procedură confirmată și de reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava.

Aceasta nu este singura noutate de la examenul maturității din acest an. Potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, vor fi mai multe centre de susținere a probelor scrise, tocmai pentru a se putea respecta regulile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus (distanța de doi metri între elevi, circuite delimitate etc.).

Va fi desemnat centru de examen orice unitate de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și din seriile anterioare, prin urmare puține vor fi liceele unde nu se vor face pregătiri pentru examenul de la finalul lui iulie.

Reamintim că în săptămâna 3-10 iunie este programată înscrierea candidaților la examen, iar în intervalul 11-17 iunie sunt prevăzute echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale.

Probele scrise se vor desfășura după următorul calendar: 22 iunie - Limba și literatura română, 23 iunie - Limba și literatura maternă, 24 iunie - Proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), 25 iunie - Proba la alegere a profilului și a specializării.

Pe 30 iunie se vor afișa rezultatele probelor scrise, până la ora 12:00, intervalul orar 16:00-20:00, precum și ziua de 1 iulie, orar 8:00-12:00, fiind rezervate pentru depunerea contestațiilor.

Pe 5 iulie se vor afișa rezultatele finale.