Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit și reținut țigări de contrabandă în valoare de peste 25.000 de euro, în urma unor acțiuni întreprinse în zona de munte a județului.

Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, un echipaj de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava a observat, joi dimineață, mai multe colete cu țigări în apropierea gardului unei gospodării de pe raza orașului Vicovu de Sus. Coletele au fost transportate la sediul Poliției de Frontieră, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 7.470 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 87.399 lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Comisarul-șef Poroch-Serițan a mai arătat că, după câteva ore, o patrulă de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a surprins în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, trei persoane care se deplasau către interiorul țării, cu mai multe colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce însă suspecții nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin. În apropiere au fost descoperite mai multe colete cu țigări care au fost transportate la sediul Sectorului, unde în urma inventarierii au fost contabilizate 3.200 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de  37.440 lei.