Ministrul Culturii, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, a vizitat, la finalul săptămânii trecute, Casa ”Vârnav-Liteanu”, din orașul Liteni, în care ar urma să fie amenajat un centru de pregătire pentru restauratori. Casa ”Vârnav-Liteanu” a intrat recent în patrimoniul Ministerului Culturii, fiind donată de un descendent al domnitorului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza, aflat în Germania.

În vizita la acest obiectiv, ministrul Culturii a fost însoțit de primarul orașului Liteni, Tomiță Onisii. Acesta a spus că după reabilitare, Ministerul Culturii intenționează să găzduiască în această clădire un Centru de Formare Restauratori în cadrul Institutului Național al Patrimoniului.

În cadrul vizitei în orașul Liteni a ministrului Culturii, primarul Tomiță Onisii i-a prezentat acestuia stadiul de execuție a mai multor obiective finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, printre care și Grădinița cu Program Prelungit. Primarul din Liteni a spus că la această investiție lucrările sunt în grafic, fiind finalizată structura de rezistență, iar în momentul de față se lucrează la zidărie.

Reamintim că în luna mai 2020, Guvernul României a aprobat o hotărâre prin care Ministerul Culturii a fost autorizat să accepte donația cu sarcini a imobilului înscris în Lista Monumentelor Istorice a județului Suceava cu denumirea Casa ”Vârnav-Liteanu”. „Casa <Vârnav-Liteanu>, din orașul Liteni, ne dorim să devină un centru de pregătire pentru restauratori, coordonat de Institutul Național al Patrimoniului, care să contribuie la dezvoltarea și consolidarea meseriilor implicate în protejarea patrimoniului arhitectural, dar și la specializarea profesioniștilor din muzee și instituții de cercetare. Județul Suceava va beneficia de investițiile necesare pentru dezvoltarea resurselor umane, investiții care îmi doresc să aibă reverberații atât la nivel național, cât și internațional. Este o moștenire a Bucovinei pe care vrem să o valorificăm și să îi oferim utilitate în prezent și în viitor”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Conacul a fost ridicat de boierul Teodor Vârnav-Liteanu în 1790, fiind apoi refăcut în 1900.