Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți au intervenit la primele ore ale dimineții de azi cu două autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la încărcătura unui autocamion, care staționa într-o parcare  din zona comunei Dornești.

La sosirea echipajelor ardea mocnit încărcătura de cărbuni pentru grătar, ambalați în saci de rafie de circa 15 kg fiecare, existând pericol de propagare la întreaga încărcătură și la cabina autocamionului. Pompierii au avut nevoie de circa două ore de intervenție, focul mocnind în sacii de cărbune.

Au ars 300 de saci cu cărbuni și s-au degradat aproximativ 4 metri pătrați din podeaua autovehiculului.

Incendiul a izbucnit cel mai probabil, din cauza autoaprinderii cărbunilor, depozitați necorespunzător, fără a avea aerisire în timpul transportului.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat autocamionul și 350 de saci cu cărbuni pentru grătar.