Doi șoferi care se aflau în stare avansată de ebrietate au provocat accidente, din fericire nu grave, fiind prinși de polițiști în urma sesizărilor venite de la victimele inconștienților. Un prim caz este de vineri, în jurul orei 15.00, când Poliția municipiului Suceava au fost sesizată că un șofer, probabil băut, a provocat un accident pe strada Leca Morariu, în zona Colegiului Economic. Polițiștii au identificat la fața locului un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Suceava, care, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, intrase în coliziune cu un alt autoturism. Bărbatul era în vizibilă stare de ebrietate iar etilotestul a indicat concentrația enormă de 1,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la Spitalul Județean, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge care, în mod normal, vor indica o alcoolemie de aproximativ 3 la mie. Polițiștii i-au deschis dosar penal șoferului, însă cel mai important este că a fost oprit la timp iar la o asemenea alcoolemie acesta nu a făcut și victime.

Al doilea caz s-a petrecut vineri seară, în comuna Frumosu. În jurul orei 20.10, polițiștii de la Secția Rurală Vama au fost sesizați cu privire la faptul că un autovehicul parcat la marginea drumului comunal Deia a fost avariat de un autoturism condus de un bărbat beat. Polițiștii au identificat un localnic de 44 de ani, care a produs tamponarea în timpul unei depășiri. Etilotestul a indicat concentrația de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acestuia i s-au recoltat două probe biologice pentru a se stabili alcoolemia în sânge, cea care este proba în cadrul dosarului penal.