Băcăuanca venită în vacanță la Moldova Sulița, care s-a intoxicat în circumstanțe încă necunoscute, a solicitat vineri să fie externată pe propria răspundere din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Surse medicale au declarat că sub tratament starea femeii s-a ameliorat și ea a solicitat insistent externarea. Având în vedere că testul Covid efectuat la internare a fost negativ, pacienta a putut fi lăsată să plece la domiciliu, pe răspunderea ei.

Reamintim că, în urmă cu câteva zile, băcăuanca, în vârstă de 53 de ani, și soțul ei, în vârstă de 60 de ani, au ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, cu simptome severe de toxiinfecție. 

La scurt timp de la internare, bărbatul de 60 de ani a decedat. „La venire nimic nu anunța că starea pacientului se poate agrava, însă după o oră, el a făcut stop cardio-respirator. S-a făcut resuscitare 40 de minute, dar din păcate fără rezultat”, a spus managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, dr. Cosinschi.

Potrivit medicului, necropsia a arătat că bărbatul avea afecțiuni medicale mai vechi - hepatice, pulmonare și în antecedente un infarct sechelar. Fiecare în parte nu-i puteau produce moartea, dar coroborat cu tulburările metabolice accentuate, provocate de problemele digestive severe, pot apărea tulburări de ritm.

După moartea bărbatului, soția acestuia a fost transferată la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”.

Dr. Cosinschi a mai spus că celor doi turiști li s-au recoltat și probe toxicologice, iar rezultatul analizelor va arăta ce ar fi putut provoca problemele digestive severe.

Până la această oră, se știe că cei doi au dezinfectat cu mai multe substanțe casa în care au venit pentru vacanță, iar o eventuală legătură de cauzalitate este luată în calcul. Totuși sunt și alte ipoteze, legate de alimente sau apa consumată. Turiștii se pare că s-ar fi intoxicat în timp ce se aflau într-o casă din Moldova Sulița, unde s-au cazat ca turiști, chiar dacă locuința respectivă nu este înscrisă oficial în circuitul turistic.

Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări.