Un bărbat din comuna Stulpicani, aflat la bordul unei motociclete pe care o conducea prin localitate, a pierdut controlul vehiculului și a ajuns în șanț. El a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, verificările polițiștilor ducând la concluzia că acesta băuse înainte de a porni la drum și nu avea un permis de conducere valabil.

Accidentul s-a petrecut joi după amiază, în timp ce bărbatul se deplasa cu motocicleta pe drumul județean DJ 177A prin localitatea în care locuiește. Într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în şanţul din partea stângă a drumului. În urma impactului cu solul, bărbatul a fost rănit destul de serios, fiind preluat de către echipajul unei ambulanțe și transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, pentru a primi îngrijiri medicale.

Conducătorul motociclului a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul de 43 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar moticicleta este radiată din circulaţie din Italia de la data de 27 martie 2014.

Pe numele bărbatului s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de: „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „vătămare corporală din culpă”.