Un tânăr din Straja, care transporta cu un Audi țigări de contrabandă, a fost urmărit circa 10 km de poliție sâmbătă dimineață. Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor în localitatea Marginea și a încercat să fugă de oamenii legii. Aceștia din urmă aveau informații că bărbatul de 29 de ani transporta țigări de contrabandă. Urmărirea a avut loc între localitățile Marginea și Solca, iar polițiștii au tras 5 focuri de armă în plan vertical, somându-l să oprească.

În localitatea Solca, autoturismul Audi cu care fugea bărbatul de 29 de ani a lovit mai multe oi care se aflau pe carosabil și nu a mai putut să continue drumul. Șoferul a părăsit bolidul pe jos și a fugit spre o zonă împădurită din zonă. Polițiștii știu cine s-a aflat la volan, tânărul fiind căutat pentru a fi prezentat în fața unui procuror de la Rădăuți.

În mașină polițiștii au găsit țigări atât în portbagaj cât și pe bancheta din spate a mașinii. După inventariere a rezultat că este vorba de un total de peste 7.000 de pachete de țigări de contrabandă, Marble și Credo.