Numărul localităților din județul Suceava care au mai mult de 10 cazuri active de Covid-19 a ajuns la cinci, după ce timp de mai multe săptămâni a rămas la trei. În data de 23 iulie, mai mult de 10 cazuri active au Fălticeni – 34 de cazuri active, Suceava – 21, Vicovu de Sus- 20, Rădăuți – 16 și comuna Ciocănești – 12 cazuri active.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 unități administrativ-teritoriale, 55 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 28 au câte un caz activ, 22 au sub cinci cazuri și patru au sub zece cazuri active, conform informării de presă transmise de Prefectura Suceava.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 26 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 12 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 495 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 109 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 97 de pacienți sunt în zona tampon și 289 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 109 pacienți diagnosticați Covid- 19, 67 de pacienți prezintă forme medii ale bolii, 31 forme ușoare, iar 11 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care șase sunt ventilați mecanic.

În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 31 de pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 22 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. 

Numărul total de persoane testate până în prezent în județul Suceava este de 30.817, în ultimele 24 de ore fiind testate 245 de persoane.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3.687 de persoane declarate vindecate.