Un tânăr de 19 ani este cercetat penal după ce a condus fără permis și a încercat să scape și de polițiști.

Totul s-a petrecut miercuri seara, după ora 23.00, când polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ipoteşti au observat pe DJ 208 A, în zona comunei Bosanci, un autoturism marca Audi care a ieșit din curtea unui bar și și-a continuat deplasarea pe direcția Udești - Bosanci. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului suspect prin comuna Bosanci. După o perioadă parcursă pe drumul județean, șoferul urmărit a virat și a mai parcurs circa 400 de metri pe strada Solidarității, după care, de bună voie, a oprit. În urma legitimării acestuia, s-a constatat că este vorba despre Dan M., de 19 ani, din comuna Udești. Verificările efectuate în cadrul bazei de date a poliției au stabilit că tânărul nu posedă un permis de conducere pentru nici o categorie auto. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.