Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat că 2020 a fost un an de vârf în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene. Afirmația a fost făcută după ce a inspectat lucrările pe drumul județean Suceava-Berchișești, prin Liteni-Moara. Gheorghe Flutur a spus că în prezent se reface porțiunea de drum afectată de inundații, în zona pasajului de cale ferată, și se toarnă covor asfaltic în Berchișești, pe tronsonul dinspre drumul european DN2E.

El a adăugat că în același timp au început și lucrările de modernizare a tronsonului Suceava-Liteni Moara. „Astfel vom avea reabilitat un drum foarte circulat, Suceava - Berchișești, care face legătura între localitățile de pe Valea Sucevei cu cele de pe Valea Moldovei.  Am avut în vedere asigurarea unei infrastructuri adecvate pentru locuitorii zonei, dar și pentru turiști, ca o legătură între Suceava - Gura Humorului. Și mai avem și drumul Ciprian Porumbescu-Drăgoiești-Horodniceni, și continuare la Fălticeni”, a declarat șeful administrației județene. El a subliniat faptul că anul acesta a fost un an de vârf în modernizarea drumurilor din județul Suceava, iar instituția pe care o conduce este la zi cu decontarea lucrărilor. „Vremea a permis să se lucreze, iar constructorii s-au ținut de treabă. Nu am avut întârzieri la decontarea lucrărilor. Și s-a putut vedea că județul Suceava este un adevărat șantier. Mai trebuie spus că am cerut celor de la Drumuri Județene să grăbească executarea marcajelor pe drumurile asfaltate, mai ales că am intrat în toamnă și ne așteptăm și la vreme cu ceață”, a încheiat Gheorghe Flutur.