Scene din ”Capra cu trei iezi” la locuința unui bărbat din Capu Câmpului. Doi tineri de etnie romă, unul de 16 și celălalt de 18 ani, au fost capturați de polițiști de sub patul unde s-au ascuns în speranța că vor reuși să se facă ”nevăzuți”. ”Lupul cel rău”, adică polițiștii, nu a putut fi păcălit de sărmanii ”iezi”. Aceștia au fost urcați repejor în mașina poliției și duși la audieri la sediul Secţiei 10 Poliţie Rurală Gura Humorului.

Incidentul cu aspecte comice s-a petrecut joi după orele prânzului. Proprietarul a plecat de acasă, iar când a revenit în gospodărie a observat persoane străine care mișunau prin casa sa. Bărbatul a alertat vecinii și a sunat și la 112. Imediat ce polițiștii au ajuns la gospodăria indicată, împreună cu proprietarul au intrat în casă. Sub patul din camera folosită drept sufragerie au fost găsiți cei doi tineri de etnie romă, care au reușit doar să răvășească bunurile prin casă, fără a apuca să fure ceva. Cei doi tineri care locuiesc în satul Mironu s-au ales cu dosar penal pentru infracțiunea de tentativă de furt.