Doi prieteni de pahar și-au sfârșit festivalul bahic în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava. Totul s-a întâmplat sâmbătă spre seară, când polițiștii din Vatra Dornei au fost sesizați prin 112 că „o persoană circulă cu un autoturism Opel de culoare albastru, cu numere de Germania, fără permis”.

La fața locului au fost trimise două echipaje de poliție, iar în scurt timp autoturismul cu pricina a fost identificat pe drumul comunal 82 din satul Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei. La volan se afla un tânăr de 25 de ani, din Neagra Șarului, care le-a spus direct polițiștilor că nu are permis de conducere. Pentru că mirosea și a alcool, șoferul de ocazie a fost testat cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe scaunul din dreapta se afla și proprietarul, un alt tânăr în vârstă de 27 de ani, tot din Neagra Șarului, iar din discuții s-a stabilit că și acesta a condus mașina, pe DJ 174 F din satul Şaru Dornei până în satul Dăneşti, pe o distanță de aproximativ 3 km. După aceste mărturisiri, polițiștii l-au testat și pe proprietarul mașinii, etilotestul în cazul său indicând o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și ca lucrurile să fie identice, nici acest tânăr nu avea permis de conducere. Bomboana de pe tort a fost pusă de faptul că numerele de înmatriculare de pe mașină erau false.

Cei doi au fost duși la spitalul din Vatra Dornei unde li s-au recoltat probe de sânge, iar după ce au fost audiați s-a decis reținerea lor pentru o perioadă de 24 de ore.

Cei doi sunt cercetați acum pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, „conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, iar proprietarul și pentru „încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere şi se află sub influenţa alcoolului”.