Sucevenii au la dispoziție încă două puncte de eliberare a abonamentelor TPL, pe lângă cele două cunoscute de ani și ani de zile, din stația Centru și din stația de autobuz din Obcini.

Pentru evitarea aglomerației, conducerea TPL a dispus ca abonamentele să fie eliberate și din stația de autobuz Cinema Burdujeni (lângă Restaurantul Brândușa) și de la biroul redeschis în Gang, pe strada Meseriașilor, în spatele magazinului Profi.

Măsura a fost luată în contextul în care gratuitatea la transport în comun acordată elevilor ar putea duce la mai multe solicitări de obținere a abonamentelor speciale, cu cost 0 pentru ei.

Mai mult, venirea autobuzelor electrice, care intră în circulație începând de luni, 21 septembrie, ar putea crește gradul de atractivitate a transportului în comun, nu doar pentru elevi, încât numărul solicitărilor de abonamente ar putea crește.

Reamintim faptul că gratuitatea la transport în comun pentru elevi în municipiul Suceava este condiționată de prezentarea unei adeverințe eliberate de unitatea de învățământ la care sunt înscriși solicitanții.

Necesitatea introducerii acestei condiționări a apărut după ce TPL Suceava s-a confruntat cu refuzul unor unități școlare de a deconta 50% din costul abonamentelor eliberate, pentru unii solicitanți, care nu erau elevi ai respectivelor unități de învățământ.

Adeverința este necesară doar în prima lună, fiind valabilă pe durata anului școlar.

Pentru obținerea abonamentelor gratuite de călătorie, elevii au nevoie de carnetul de elev vizat, adeverința de elev și să facă dovada domiciliului, prin copie sau original al buletinului părintelui (pentru cei care nu au împlinit 14 ani) sau cu buletinul lor (pentru cei care au împlinit deja 14 ani).

50% din costurile de eliberare a acestora sunt acoperite de Primăria Suceava, în vreme ce diferența de 50% urmează să fie facturată, în baza listelor de beneficiari, pentru fiecare unitate de învățământ în parte, banii urmând să fie virați de către Ministerul Educației.