La 28 de ani, tânărul om de afaceri Gabriel Zaharie a decis să candideze ca independent pentru Primăria Grănicești la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020, convins că poate să schimbe în bine această comună. Determinat să câștige aceste alegeri, Gabriel Zaharie le-a transmis locuitorilor din Grănicești că pe 27 septembrie au oportunitatea de a schimba în bine viitorul comunei Grănicești. Născut și crescut în Grănicești, Gabriel Zaharie spune că așa cum a muncit cu drag terenurile pe care le are în această comună, fiind agricultor de meserie, așa vrea să muncească și pentru locuitorii din Grănicești pentru a le oferi o viață mai bună.

„Am terminat Liceul Sportiv, ceea ce m-a învățat să fiu disciplinat, să muncesc în echipă și să deprind abilitați de conducător. Mai apoi am absolvit Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, care mi-a asigurat pregătirea teoretică pentru a fi primarul dumneavoastră și împreună să schimbăm fața comunei Grănicești”, le-a transmis Zaharie locuitorilor din această comună.

El a subliniat faptul că unul dintre principalele sale obiective ca primar va fi atragerea de fonduri europene, capitol la care Primăria Grănicești a rămas total în urmă, comparativ cu celelalte localități din județ. Gabriel Zaharie a precizat că sub actuala conducere, comuna Grănicești nu are nici un proiect de dezvoltare finanțat din fonduri europene. „Comuna Grănicești a fost ocolită de investiții majore pentru bunăstarea locuitorilor, pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor. România este membră a Uniunii Europene și avem o oportunitate extraordinara de a atrage fonduri europene pentru dezvoltare rurală. Or acest lucru nu s-a întâmplat în comuna Grănicești, iar importante fonduri europene pe care le puteam accesa au trecut pe lângă noi fără a fi folosite pentru a dezvolta comuna”, a spus candidatul independent pentru funcția de primar al comunei Grănicești.

Gabriel Zaharie a adăugat că o altă problemă care persistă de foarte mult timp în Grănicești este cea a modului în care se gestionează deșeurile, motiv pentru care a dat asigurări că din funcția de primar va lua măsuri concrete și rapide pentru ecologizarea comunei. „Mizeria și dezordinea nu fac cinste nici unei localități, cu atât mai mult unei comune precum Grănicești, cu oameni gospodari. De aceea problema deșeurilor din localitate trebuie rezolvată rapid odată pentru totdeauna”, a spus Gabriel Zaharie, care a arătat că de mai mulți ani, în curtea primăriei sunt depozitate câteva zeci de tomberoane, care ar fi putut fi folosite pentru a îmbunătăți sistemul de colectare a deșeurilor.

Nu în ultimul rând, el a spus că o altă prioritate a sa va fi și modernizarea infrastructurii din comună, în condițiile în care majoritatea drumurilor sunt în continuare neasfaltate. De asemenea, Gabriel Zaharie a spus că un proiect pe care vrea să îl realizeze cât mai repede cu putință este construirea de trotuare pe marginea drumului european care traversează comuna. „Siguranța noastră și a copiilor trebuie să fie prioritatea numărul unu. De aceea construirea de trotuare pe drumul european, cât și pe celelalte străzi din comună, care și acestea trebuie asfaltate, sunt investiții absolut necesare pentru orice comună europeană”, a mai declarat Gabriel Zaharie. În final, el i-a îndemnat pe locuitorii din Grănicești să fie alături de el și să-i acorde votul pe 27 septembrie 2020.