Primarul reales de Suceava, Ion Lungu, le-a mulțumit sucevenilor care i-au dat votul pentru al cincilea mandat și a apreciat că victoria sa în alegerile locale de duminică a fost una „categorică”. Asta deoarece, a spus Lungu, față de „adversarul tradițional al PNL”, respectiv PSD, scorul obținut a fost dublu. „Sunt mulțumit de rezultat. Dacă sucevenii voiau să mă schimbe, veneau la vot, ca la Timișoara și București”, a declarat, miercuri, în conferință de presă, Ion Lungu.
Acesta a spus că prezența redusă la vot s-a remarcat și în alte orașe mari, nu doar la Suceava, la Iași fiind chiar mai mică decât la noi.
În ceea ce privește viitoarele alianțe pentru obținerea majorității în Consiliul Local Suceava, Lungu a declarat că va negocia atât cu PMP, cât și cu USR, însă condiția obligatorie este ca partenerul de discuție să accepte programul PNL. Or, a spus primarul, cu liderul PMP, Marian Andronache, au fost deja câteva divergențe publice pe această temă. Potrivit lui Ion Lungu, viceprimarul Marian Andronache s-a prezentat ca „băiatul bun din Primărie”. În cazul în care alianța se va face cu PMP și Marian Andronache va fi viceprimar și în următorii 4 ani, liberalii se așteaptă ca acesta să-și asume programul de administrare locală al PNL.
Ion Lungu a mai spus că el și echipa sa politică vor face tot ce le stă în putere pentru a îndeplini promisiunile făcute sucevenilor în campania electorală.
Comentarii