Cunoscutul antreprenor sucevean Ștefan Mandachi, inițiatorul mișcării “România vrea autostrăzi”, care a realizat și primul metru de autostradă din Moldova, va fi recompensat astăzi cu titlul de “Cetățean de onoare al Sucevei”, pentru implicarea sa deosebită în lupta cu pandemia de coronavirus.

Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu:

“Astăzi avem ultima ședință de Consiliu Local din acest mandate. Din respect pentru un cetățean care s-a implicat foarte mult la nivelul municipiului Suceava – Ștefan Mandachi, am propus să-l desemnăm Cetățean de onoare al Sucevei, având în vedere implicarea sa în perioada pandemiei de coronavirus, de la cazare, mâncare, până la strângerea de fonduri pentru spitale. Am în vedere să ofer acest titlu și altor persoane care s-au implicat în lupta cu coronavirusul, am solicitat spitalului să ne transmită o listă”.

Edilul sucevean, care tocmai a câștigat alegerile pentru al cincilea mandat, a spus că îi va înmâna personal diploma de “Cetățean de onoare al Sucevei” la  premiera filmului-manifest realizat de el - “30 ani și 15 minute”, care va rula la cinematograful dinIulius Mall.