Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a ținut să le mulțumească sucevenilor care i-au votat pe candidații PSD la aceste alegeri locale, dar și celor care și-au exprimat votul, indiferent de opțiunea lor. Eugen Bejinariu consideră că PSD a obținut un scor electoral decent în județul Suceava, păstrând procentele de încredere pe care acest partid le-a avut dintotdeauna, în ciuda unor campanii de denigrare și a unor mijloace de luptă lipsite de fair-play. „Am pierdut în unele locuri, dar am recâștigat încrederea de a conduce multe comunități în care apropierea noastră de oameni și-a spus cuvântul. Noi, la PSD Suceava, înțelegem din rezultatul acestor alegeri că oamenii așteaptă mai mult de la noi, că trebuie să ne străduim în plus, că trebuie să facem și să demonstrăm mai bine. Avem la dispoziție următorii patru ani să arătăm că ne-am însușit însemnătatea acestor așteptări”.
El i-a felicitat pe „adversarii noștri politici” de la PNL pentru ceea ce au câștigat la aceste alegeri, însă le-a transmis liberalilor că PSD va monitoriza atent felul în care vor respecta promisiunile făcute sucevenilor în campanie. „Vom fi atenți la felul în care implementează fiecare proiect pe care l-au anunțat și la felul în care ei răspund așteptărilor pe care le au cetățenii. Vom sancționa public abaterile și neîmplinirile celor care au amăgit electoratul”, a precizat deputatul PSD de Suceava. Eugen Bejinariu a subliniat faptul că această campanie de la alegerile locale le-a adus o veste bună social-democraților, și anume că PSD rămâne, atât în Suceava, cât și la nivelul național, partidul pe care oamenii îl socotesc în cea mai mare măsură a fi apropiat de ei și de nevoile lor imediate. „Promit și promitem să ne aplecăm cu și mai multă atenție asupra problemelor concrete din viața orașelor și comunelor noastre. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit cu efort și entuziasm la campania PSD, tuturor primarilor, consilierilor, militanților și susținătorilor noștri: munca voastră a fost răsplătită cu încrederea pe care sucevenii ne-au acordat-o în continuare. Ceea ce am obținut cu toții prin votul oamenilor este o invitație la a face mai mult și mai bine”, a precizat Eugen Bejinariu. El consideră că analiza procentelor din aceste alegeri este lipsită de importanță pentru oameni, având în vedere că electoratul are întotdeauna dreptate în felul în care judecă prestația politicienilor. „Sperăm doar ca data viitoare să motivăm mai mulți oameni să își exprime prin vot opțiunea. De acum câștigătorii de toate culorile își suflecă mânecile și se apucă, determinat, de treabă. Urmează, curând, o nouă confruntare pentru alegerile parlamentare. Fiecare partid va câștiga și deopotrivă pierde pe alocuri, apoi avem cu toții la dispoziție patru ani ca viața românilor să devină mai bună sub toate aspectele”, a mai declarat deputatul PSD de Suceava. El a ținut să mai precizeze că întotdeauna a spus că PNL are oameni mai pricepuți in arta retoricii, iar PSD are oameni mai valoroși în materie de fapte. „Avem de învățat unii de la ceilalți, iar din lupta politică cei care câștigă trebuie să fie de fiecare dată cetățenii”, a încheiat Bejinariu.
Comentarii