Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, consideră că actualul Guvern PNL nu prezintă proiectul de buget pe 2021 deoarece ar demasca măsurile de austeritate pregătite pentru români pentru anul viitor. Ioan Stan a explicat că potrivit Legii nr. 500/2002 a finanțelor publice cu modificările și completările ulterioare, bugetul trebuie prezentat Parlamentului cel târziu până la data de 15 noiembrie a fiecărui an. „Suntem la aproape două săptămâni de această dată și încă nu știm nimic despre bugetul României pentru anul viitor. Punerea în transparență a proiectului de buget este obligatorie. E de minim bun-simț ca PNL și guvernul său  să anunțe măcar principalii indicatori economici și sociali pentru anul viitor, adică ce taxe cresc și cu cât, care este alocarea bugetară pentru salarii, care sunt încasările estimate din TVA etc. N-o fac pentru că proiectul de buget ar demasca toate măsurile de austeritate pregătite pentru anul următor, iar PNL nu își permite aflarea adevărului înainte de alegeri”, a spus Stan.

El a adăugat că având în vedere evoluția economiei naționale și împrumuturile făcute de actualul guvern, este tot mai probabil un nou acord cu FMI pentru anul viitor. Senatorul PSD a arătat că venirea FMI în România va fi condiționată de măsuri de austeritate, iar Guvernul Orban va trebui să opteze între tăierea salariilor și concedieri masive pe de o parte și creșterea TVA și a altor taxe pe de altă parte. De asemenea, Stan a precizat că potrivit economiștilor de la ING, Guvernul ar putea merge mai degrabă pe majorarea TVA, pentru că măsura s-ar putea aplica rapid și ar avea un efect imediat, întrucât TVA e cel mai ușor de colectat.

„Indiferent de deciziile pe care va trebui să le ia, acestea se vor vedea în proiectul de buget, motiv pentru care au ales, în mod laș, să-l ascundă românilor, preferând să păstreze până după alegeri aceste „surprize” care demonstrează incapacitatea lor de guvernare. Trebuie de spus că eșecul guvernării liberale se datorează atât incompetenței, cât și lipsei unui program de guvernare coerent, practic, gândit pentru binele românilor”, a afirmat Ioan Stan.

El a precizat că pentru mandatul 2020-2024, PSD vine în fața electoratului cu un program ce propune soluții concrete, după ce „Guvernul lui Iohannis” a lăsat fără loc muncă peste 800.000 de oameni și a blocat programele PSD pentru tineri și pentru persoanele defavorizate. Ioan Stan a declarat că ținta PSD este reangajarea șomerilor, „victime ale guvernării PNL” și crearea a peste 500.000 de noi locuri de muncă, bine plătite, obiectiv care reprezintă cea mai eficientă măsură de protecție socială.

Mai mult, Stan a spus că în timp ce PNL și USR nu propun nimic, PSD vine în fața românilor cu soluții concrete, cu măsuri țintite, corecte, simple, pentru tinerii care nu-și mai găsesc o slujbă după ce au fost concediați,  pentru persoanele peste 55 de ani, ori pentru cele din grupurile dezavantajate, precum și cu un program privind stimularea natalității care poate rezolva problema demografică din România. Liderul PSD Suceava a mai adăugat că „Guvernul lui Iohannis” a dovedit că nu are nici o soluție pentru reducerea sărăciei extreme, deși putea continua programele care au dus la reducerea semnificativă a fenomenului în perioada 2017-2019, când numărul românilor aflați în această situație a scăzut cu peste 1,8 milioane și când puterea de cumpărare a crescut semnificativ.