Patriarhia Română le recomandă credincioşilor ortodocşi să caute  calendarele ortodoxe autentice numai în biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti, pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acest anunț vine după ce Patriarhia Română a aflat cu surprindere că o entitate politică aflată în campanie electorală a tipărit, cu scopul de a le oferi cetățenilor ca material electoral, calendare creştin-ortodoxe (false) care conţin nu doar o siglă politică, ci inclusiv greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase. „Dincolo de faptul că o asemenea inițiativă concretizată în tipărirea unui material electoral mascat în calendar creștin-ortodox constituie un rapt de conținut, imagine și simbol creștin-ortodoxe, aceasta încalcă Legea nr. 103/1992, privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult (actualizată la data de 29 ianuarie 2001), conform căreia Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare/distribuire a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti”, transmite Biroul de presă al Patriarhiei Române.

·       Fără politică în biserică

În perspectiva alegerilor locale și legislative din acest an, vă reamintim că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 21 iulie 2020, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008 și 25 februarie 2016, din dorința de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, a reiterat apelul său către liderii partidelor politice din Romania de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericeşti.