Șase medici din Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava lucrează, din martie, voluntar în sectorul Covid al unității medicale. Este vorba despre șase medici de alte specialități decât boli infecțioase, terapie intensivă, pneumologie sau medicină de urgență: dr. Anca Trifina – oftalmolog, dr. Claudia Ionesi și dr. Cristina Stoican - ORL, dr. Denis Baican și dr. Raluca Neagu – Chirurgie toracică, dr. Lucian Grecu - Chirurgie buco-maxilo-facială (BMF). În aceste luni, de când își ajută voluntar colegii din sectorul Covid, acești medici au făcut și muncă de asistent medical, și de infirmier, și de brancardier, atunci când a fost nevoie.
Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că a solicitat aprobarea Direcției de Sănătate Publică pentru ca din decembrie în sectorul Covid să meargă și alți medici, în primul rând chirurgi, având în vedere că activitatea în secțiile chirurgicale este în această perioadă în descreștere, iar numărul pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care necesită spitalizare crește. Legislația permite medicilor să acorde consultații și să îngrijească bolnavi doar în specialitățile pe care le au, astfel încât, potrivit managerului Alexandru Calancea, toți medicii de alte specialități pot lucra în sectorul Covid doar sub îndrumarea unui medic infecționist sau pneumolog.
Comentarii