15 studenți din cadrul facultăților de medicină generală și al facultăților de asistență medicală din sistemul public, care s-au înscris voluntar pentru a lucra în sectoarele Covid din spitale, au fost detașați la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, prin ordin al secretarului de stat dr. Raed Arafat.
Prefectura Suceava a informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că managerul Spitalului Suceava, dr. Alexandru Calancea, a solicitat în data de 24 noiembrie a.c. detașarea a 15 studenți voluntari aflați în ultimii ani ai pregătirii în medicina generală, în vederea suplinirii deficitului de personal mediu în raport cu volumul mare de îngrijiri medicale în sectoarele Covid. Demersurile au fost realizate în regim de urgență, de către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Suceava, astfel încât în aceeași zi a fost emis ordinul de repartiție, de către secretarul de stat Arafat.
Studenții voluntari vor beneficia de un premiu lunar în valoare de 2.500 lei pentru un total de minimum 120 ore de voluntariat și de un premiu lunar suplimentar în cuantum de 20 de lei pe zi, în baza contractului de voluntariat încheiat între studentul voluntar și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Suceava și în baza fișei de voluntariat emisă de Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Totodată, cazarea și masa voluntarilor vor fi asigurate de spital.
Comentarii