Încă un accident mortal cu victimă pieton, al treilea din ultimele zile, s-a produs marți seară pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în apropiere de Ilișești.

Conform anchetei poliției, în jurul orei 19.40, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Vama, aflat la volanul unui VW Jetta, cu care se deplasa pe direcția dinspre Suceava spre Gura Humorului, ajuns în dreptul Spitalului de Îngrijiri Paliative Ilișești, a surprins și accidentat un bărbat care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat și fără să se asigure.

Pietonul, un bărbat în vârstă de 73 de ani, din Solca, a fost preluat în stare gravă de o ambulanță, în stare de inconștiență. Diagnosticul pus de medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava a fost de fractură de bazin, fractură de umăr, fracturi costale, traumatism cranian grav și comă profundă.

În jurul orei 22.30, Spitalul Județean a transmis că bărbatul implicat în accident a decedat.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.

Șoferul implicat în accident a fost verificat cu eilotetsul, rezultând alcoolemie 0.