Potrivit rezultatelor provizorii și neoficiale ale alegerilor parlamentare din județul Suceava, PSD și PNL ar urma să dețină cele mai multe mandate de parlamentar. Astfel, la o simulare preliminară a modului în care se vor împărți mandatele, PSD ar urma să obțină la prima distribuire a mandatelor trei deputați, iar PNL doi. Ca urmare a scorului foarte bun obținut în județul Suceava, Alianța pentru Uniunea Românilor ar urma să obțină din prima un mandat de deputat. Tot un mandat în Camera Deputaților ar urma să obțină și Alianța USR-PLUS. Trebuie spus că singurul partid care a mai depășit pragul electoral în județul Suceava este PMP, cu un procent de 5,98 la Camera Deputaților. Cu toate acestea, până în momentul de față PMP nu a depășit pragul electoral și la nivel național, motiv pentru care nu ar obține un mandat de deputat în județul Suceava.

În aceste condiții, potrivit unei simulări făcute de un partid din județ, în urma redistribuirii voturilor, PSD, PNL și AUR ar urma să mai obțină câte un mandat de deputat.

În ceea ce privește împărțirea celor patru mandate de senator, la prima distribuire nici un partid nu ar avea îndeajuns de multe voturi pentru un mandat întreg. În urma redistribuirii voturilor, cele patru mandate de senator ar urma să fie împărțite între PSD, PNL, AUR și Alianța USR-PLUS.

Dacă aceste calcule rămân și cele finale, viitorii parlamentari ai județului Suceava ar fi următorii:

PSD: Eugen Bejinariu, Mirela Elena Adomnicăi, Vlad Popescu și Gheorghe Șoldan – Camera Deputaților și Ioan Stan - Senat

PNL: Ioan Balan, Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu – Camera Deputaților și Constantin Daniel Cadariu - Senat

AUR: Lucian Florin Pușcașu, Dorel Gheorghe Acatrinei – Camera Deputaților și Mircea Dăneasa - Senat

Alianța USR-PLUS: Radu Tudor Ciornei – Camera Deputaților și Gheorghiță Mîndruță Senat.

În situația în care PMP va trece pragul la nivel național, în locul lui Gheorghe Șoldan, un mandat de deputat de Suceava i-ar reveni lui liderului PMP Suceava, Marian Andronache.