Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a anunţat că firmele din domeniul HoReCa pot obţine ajutoare de stat de până la 800.000 de euro. Angelica Fădor a spus că Guvernul a emis Ordonanța de Urgență care prevede acordarea de ajutoare de stat pentru firmele din domeniul HoReCa, restaurante, agenții de turism, hoteluri etc., care au fost afectate de restricțiile din perioada pandemiei, ea fiind deja publicată în Monitorul Oficial.

Fădor a explicat că Ordonanța prevede ajutoare totale de aproximativ 2,5 miliarde de lei, adică 500.000 de milioane de euro, iar termenul final de accesare a acestor fonduri este 30 iunie 2021. “În curând, va fi disponibil și un sistem informatic - după modelul accesării granturilor din fonduri europene pus în aplicare deja de Ministerul Economiei - prin care se va putea aplica simplu în vederea accesării ajutoarelor de stat”, a spus deputatul PNL de Suceava. Angelica Fădor a mai adăugat că firmele care apelează la acest ajutor de stat nu trebuie să fie în insolvență, ele putând primi fonduri de 20% din pierderea suferită la cifra de afaceri pe anul 2020 comparativ cu cifra de afaceri pe anul 2019, dar nu mai mult de 800.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

“În calitate de deputat al unui județ important pe harta turistică a României, voi informa permanent mediul de afaceri din Suceava despre măsurile pe care le ia Guvernul pentru sprijinirea antreprenorilor din zona ospitalității și din alte medii de business”, a subliniat Fădor. Ea a mai declarat că anul 2021 va fi unul important pentru repornirea economiei românești, iar Guvernul Cîțu reprezintă o garanție că cele mai importante proiecte economice din programul de guvernare al PNL vor fi demarate anul acesta.