Prezența în teren a patrulelor de Poliție Locală a dus la prinderea rapidă a unui suspect de tâlhărie, care a “acționat” luni seară, chiar în centrul Sucevei, pe Esplanada Casei de Cultură.

Mai exact, în seara zilei de 04 ianuarie 2021, în timp ce se aflau în serviciu de patrulare în zona centrală a municipiului Suceava, polițiștii locali din cadrul Serviului Ordine, Liniște Publică și Pază nr. 1, au fost interpelați de doi tineri.

Unul dintre aceștia a reclamat faptul a fost deposedat de banii ce îi avea asupra lui în urma unor amenințări.

Polițiștii locali s-au deplasat de urgență în zona indicată de cei doi tineri și au identificat persoana indicată drept autor al tâlhăriei, un individ care locuiește în zona Grupului Școlar, unde este și un cămin de liceu transformat în locuințe sociale. Suspectul de tâlhărie a fost reținuț și predat Poliției Municipiului Suceava, în vederea efectuării cercetărilor.