Distribuția cazurilor de Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale arată că numărul localităților sucevene libere de cazuri active de boală a scăzut de la 15, câte erau marți, la 13, miercuri. Alte 19 localități au câte un caz în evoluție, 33 au sub cinci cazuri, 33 au sub zece, iar 16 au peste zece cazuri în evoluție.

Incidența cazurilor pozitive în municipiul Suceava este de 2,01 la mie, mai redusă decât marți, când a fost 2,09 la mie. În Siret incidența cu focare este de 3,44 la mie și de 1, 67 la mie fără focare.

La această dată, în județul Suceava sunt 1.043 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție.

În carantină sunt 809 persoane, din care 108 intrate în ultimele 24 de ore și în izolare sunt 552 de persoane, din care 114 intrate în ultimele 24 de ore.  

În spitalele din județ sunt internați 316 pacienți diagnosticați cu Covid și 111 suspecți de infectare.

În ultimele 24 de ore au fost internate 37 persoane diagnosticate cu Covid, în același interval de timp fiind externate 46 persoane declarate vindecate. În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava sunt internați 538 de pacienți, dintre care 175 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 93 pacienți sunt în zona tampon și 270 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).