Polițiștii de la Vicovu de Sus au intervenit, marți după-amiază, la solicitarea unei femei în vârstă de 42 de ani, din localitate, care a sesizat că a fost alungată din locuința comună de către soțul său, fugind la locuința părinților din satul Falcău, comuna Brodina, împreună cu cele trei fiice ale sale, însă acesta a venit după ele.

Polițiștii deplasați la Falcău au identificat-o pe femeia care le cerea ajutor, iar din interiorul casei au auzit strigăte de ajutor. S-a constata că tatăl o lovea cu palmele pe fiica sa în vârstă de 17 ani.

Bărbatul agresiv, în vârstă de 46 de ani, a fost imobilizat și încătușat de polițiștii din echipaj. Acesta se manifesta violent fizic și verbal, astfel că polițiștii au intervenit în forță, suspectul fiind condus la sediu, pentru audieri.

Cercetările au continuat la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus, unde mama fetei, în calitate de reprezentant legal, a depus plângere penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie, solicitând emiterea unui ordin de protecție.

În seara zilei de marți, polițiștii au emis un ordin prin care soțul și tatăl agresiv nu are voie să se apropie de soția sau fiice pentru o perioadă de 120 de ore. Conform procedurilor, pentru o interdicție pe termen mai lung, femeia din Vicovu de Sus se poate adresa instanței de judecată.

Polițiștii au deschis undosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „violența în familie”.