Doi tineri din Vatra Dornei au fost condamnați definitiv de instanțele de judecată după ce au bătut și lăsat fără bani un bărbat care nu a achitat o partidă de sex. Ovidiu Adrian Tescu a fost condamnat la 2 ani cu executare în regim de detenție, în timp ce Nicoleta Maria Pașcan a primit 2 ani și 6 luni cu suspendare sub supraveghere. Sentințele pronunțate vineri de Curtea de Apel Suceava nu mai pot fi contestate la o altă instanță.

Din cercetările polițiștilor judiciariști dorneni rezultă că tânăra condamnată a mers la casa unui localnic din Dorna, cu care s-a înțeles să facă sex în schimbul unei sume de bani. ”Surpriza” localnicului a fost însă că nu a vrut ulterior să îi dea banii fetei. Cu ajutorul complicelui, nimeni altul decât Ovidiu Adrian Tescu, cei doi au mers peste bărbat și l-au agresat, în contul datoriei pentru partida de sex. Ulterior, la reconstituirea organizată de polițiști la locul faptei s-a stabilit că primul care a lovit a fost Tescu, după care tânăra i-a aplicat multiple lovituri bărbatului, cerându-i să plătească pentru serviciile sexuale. Tânăra l-a lovit atât de tare pe bărbat, încât a suferit și ea o serie de leziuni la nivelul mâinilor. După agresiune, tânăra a plecat din casă cu aproximativ 150 de lei, o verighetă din aur și carduri ale victimei. Amatorul de sex fără bani a sunat la 112 la scurt timp după agresiune. Polițiștii dorneni s-au mișcat foarte repede, dând de suspecți după aproximativ 10 minute. Banii și bunurile au fost recuperate de la inculpatul Ovidiu Adrian Tescu.

Bărbatul agresat a suferit leziuni serioase prin lovire, având un certificat medico-legal care atestă că a avut nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale. Tânăra a fost arestată pentru tâlhărie calificată, în timp ce tânărul pentru complicitate la tâlhărie calificată.