Platforma pentru programarea în etapa a doua de vaccinare anti-Covid s-a deschis vineri, 15 ianuarie, ora 15.00, a transmis Prefectura Suceava, printr-un comunicat de presă. Persoanele eligibile în această etapă pot accesa pentru înscriere https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login. Prefectura Suceava a arătat că imunizarea propriu-zisă a persoanelor care se încadrează în această a doua fază va începe pe data de 18 ianuarie a.c.. Duminică, 17 ianuarie, este programat rapelul pentru cadrele medicale care s-au vaccinat la Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava în data de 27 decembrie 2020.

În această etapă vor fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc: vârstnicii din centrele rezidențiale, adulții de peste 65 de ani, adulții care suferă de boli cronice și persoanele care desfășoară activități esențiale.

Adulții din centrele rezidențiale - peste 2.200 de beneficiari și peste 1.500 de angajați - vor fi vaccinați de echipe mobile.

În categoria bolnavilor cronici se încadrează oricare persoană, indiferent de vârstă, care suferă de una dintre următoarele afecțiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate/severe, afecțiuni autoimune, imunodepresii severe (pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA).

Aceste persoane se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscriși. În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalități: prin call center unic: 021.4144425; prin call center pus la dispoziție de DSP Suceava: 021.4144430; prin intermediul oricărui alt medic de familie; prin structurile de asistență socială de la nivelul primăriilor.

 

 Șase din cele şapte spitale din etapa I rămân centre de vaccinare

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se pot programa individual, prin intermediul platformei (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login); prin contul unui aparținător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane); prin call center 021.41.44.425 sau 021.4144430; prin intermediul medicilor de familie; prin structurile de asistență socială de la nivelul primăriilor.

Persoanele care desfășoară activități esențiale vor fi programate în baza propunerilor făcute de angajator.

Vaccinarea nu este condiționată de asigurarea de sănătate.

La nivelul județului Suceava, în prima fază vor fi operaționale 6 centre de vaccinare amenajate în cadrul spitalelor care asigură mai multe fluxuri de vaccinare, respectiv: Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Siret și Gura Humorului.

Cele 6 centre vor deservi procesul de vaccinare atât pentru finalizarea etapei I, inclusiv administrarea dozelor de rapel, cât și pentru etapele următoare. Din rațiuni logistice centrul de vaccinare de la Spitalul Municipal Vatra Dornei își va încheia activitatea după finalizarea etapei I de vaccinare, însă pe raza municipiului Vatra Dornei va fi funcțional un centru de vaccinare comunitar în Sala de Sport a Liceului “Ion Luca”.

Pentru perioada următoare, au fost stabilite alte 22 centre fixe de vaccinare comunitare, pe întreg teritoriul județului, la care au fost arondate mai multe localități pe baza criteriului de distribuție geografică și demografică.

Aceste centre vor fi deschise etapizat, începând cu data de 18 ianuarie, după obținerea avizului eliberat de către DSP Suceava care să ateste desfășurarea în condiții de siguranță a procesului de vaccinare, asigurarea personalului medical care să deservească respectivele centre, în funcție de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare, precum și de fluxul de persoane care doresc să se vaccineze.

Informări oficiale și actualizări zilnice cu privire la campania de vaccinare se regăsesc pe site-ul oficial pe site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro.