Numărul de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 identificate în județul Suceava a scăzut, duminică, la 80, iar alte 24 de persoane au fost reconfirmate pozitiv,  însă în ultimele 24 de ore au fost testate doar 467 de persoane. Incidența cazurilor pozitive la nivel județean este de 1,9 la mie.

Puține teste au fost efectuate și la nivel național, doar 11.524 de teste RT-PCR (6.529 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.995 la cerere) și 3.392 de teste rapide antigenice. În urma testelor, au fost înregistrate 2.156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2. Cele mai multe cazuri noi sunt în București – 703, Timiș – 159, Iași – 110 și Ilfov – 105. În perioada 16-17 ianuarie au fost raportate 57 de decese (41 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care  55 pacienți cu comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 8.552. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la ATI.