Polițiștii au anunțat că intensifică din nou controalele privind respectarea interdicțiilor impuse din cauza pandemiei de Covid-19, pe parcursul ultimelor zile verificând 370 de societăți comerciale și peste 100 de mijloace de transport în comun și aplicând pentru nereguli 187 de amenzi, în valoare de peste 42.000 de lei.

Un caz mai deosebit s-a înregistrat în comuna Rădășeni, unde trei bărbați s-au încăierat într-un magazin mixt, la o oră la care nu aveau voie să iasă din locuință decât cu motive întemeiate. În noaptea de 15 spre 16 ianuarie, în jur de ora 1.20, în satul Lămășeni, comuna Rădășeni, din cauza unor neînțelegeri mai vechi și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, trei localnici s-au certat, ajungând și la un conflict fizic. Polițiștii alertați de unul din cei implicați au decis să îi amendeze pe toți trei cu 500 de lei, pentru că nu aveau asupra lor declarație cu privire la necesitatea prezenței în spațiul public după ora 23.00. Polițiștii au aplicat amenda în baza Legii Lg. 55/2020, privind unele măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Totodată, a fost deschis dosar penal și pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe.

Polițiștii transmit că au intensificat acțiunile de control cu privire la activitatea restaurantelor însă nu au descoperit nereguli majore:

”Au fost intensificate instruirile cu administratorii de unități turistice și hoteliere și din circuitul HORECA, fiind prezentat cadrul legal dar și sancționator în cazul nerespectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Reprezentanții tuturor unităților turistice și de cazare, precum și ai restaurantelor au fost instruiți cu privire la interdicția de organizare a evenimentelor private. De remarcat că nu au fost înregistrate evenimente deosebite, cazurile de încălcare a legii fiind izolate”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu, reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.