Un bărbat disperat de faptul că soția sa provoacă scandal acasă și a sărit la bătaie, a cerut ajutorul poliției pentru a se pune la adăpost de furia acesteia.

Episodul de agresiune s-a derulat în cursul dimineții de vineri, când bărbatul de 48 de ani din comuna Horodnic de Sus a sunat la 112 și a povestit că femeia sa de 40 de ani, îi face viața un calvar și a sărit la bătaie la acesta. La fața locului, în cadrul domiciliului celor doi, el a povestit că în timp ce se aflau în casă, între cei doi a izbucnit un conflict verbal, din această cauză soția acestuia încercând să-l opărească cu apă fiartă.

În urma unei evaluări a conflictului din locuința celor doi, s-a constatat că la sfârșitul anului trecut, bărbatul a mai formulat o plângere penală față de soția acestuia, pentru comiterea infracțiunii de ”lovire și alte violențe”, dosar penal înregistrat atunci la poliție și aflat în curs de soluționare.

De această dată polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului pentru efectuarea demersurilor necesare emiterii unui ordin de protecţie provizoriu, constatându-se existența unui risc iminent asupra integrității și vieții victimei.         

Începând cu ora 12.00 a zilei de vineri a fost emis ordinul provizoriu de protecție pentru 5 zile, o hotărâre a instanței de judecată urmând să confirme și să prelungească  în acest interval acest ordin, dacă magistrații vor considera că este necesar.