Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instituția pe care o conduce continuă seria proiectelor curajoase de dezvoltare a infrastructurii județului. Gheorghe Flutur a spus că în ședința deliberativului județean din data de 29 ianuarie 2021 va propune spre aprobare finanțarea a trei proiecte importante pentru modernizarea unor drumuri. „Vorbim de investiții importante pentru dezvoltarea socio-economică a județului Suceava, în general, și a turismului, în special. Iar în același timp vom continua și promovarea consistentă a brandului Bucovina”, a subliniat președintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur a făcut referire la un proiect pentru reabilitarea drumului județean Văleni – Stânişoara – Iesle – limită județul Neamț. El a arătat că în momentul de față Consiliul Județean Suceava derulează un contract de finanțare prin a doua etapă a Programului Național de Dezvoltare Locală pentru modernizarea acestui drum. „Ca urmare a modificărilor legislative referitoare la actualizarea prețurilor la materiale, precum și la manoperă, a interpretărilor diferite dintre achizitor și constructor, contractul de proiectare și execuție lucrări a fost reziliat. Pentru a nu pierde finanțarea este necesar a se iniția cât mai urgent posibil o nouă procedură de atribuire a contractului de lucrări. S-a întocmit o estimare cantitativă și valorică a lucrărilor rămase de executat și s-a procedat la actualizarea valorii devizului general, a indicatorilor tehnico-economici și a sumei necesară pentru cofinanțare”, a explicat Flutur. El a adăugat că având în vedere aceste aspecte a inițiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea devizului general actualizat, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a cheltuielilor de cofinanțare din bugetul județului pentru modernizarea acestui drum.

 

 CJ Suceava va asfalta drumul Câmpulung Moldovenesc - Gemenea

În același timp, Gheorghe Flutur a spus că tot în aceeași ședință va fi supus aprobării un proiect pentru asfaltarea drumului județean 177B, Câmpulung Moldovenesc – Gemenea. Flutur a declarat că proiectul presupune asfaltarea acestui drum pe o lungime totală de 6,26 km. El a precizat că acest drum a fost întreținut cu pietriș, însă în momentul de față este impropriu circulației rutiere în condiții de confort și siguranță.

„Această investiție este o necesitate, deoarece prin asfaltarea tronsonului de drum județean 177B, se va asigura desfășurarea circulației în condiții de siguranță, îmbunătățirea condițiilor de transport”, a declarat președintele CJ Suceava. El a spus că prin proiectul inițiat propune aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru asfaltarea drumului Câmpulung Moldovenesc – Gemenea.

Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a făcut referire la un proiect pentru modernizarea DJ 174C, Panaci – Bilbor, pentru care CJ Suceava derulează un alt contract de finanțare prin PNDL 2. Flutur a precizat că în anul 2018, în urma procedurii de achiziție publică, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava a încheiat contractul de servicii privind elaborarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a caietelor de sarcini necesare execuției lucrărilor, documentațiile fiind predate la sfârșitul anului 2018.

„Având în vedere faptul că documentația tehnică a fost realizată în anul 2018, iar la această dată au intervenit modificări legislative, iar mai multe norme și normative tehnice au fost abrogate sau reactualizate a fost necesară actualizarea proiectului tehnic, a devizului general, precum și actualizarea documentațiilor pentru avize necesare obținerii autorizației de construire și demararea procedurii de atribuire a contractului de execuție a lucrărilor”, a declarat Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că prin proiectul inițiat se are în vedere aprobarea devizului general actualizat, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a cheltuielilor de cofinanțare din bugetul județean pentru modernizarea acestui drum.