UPDATE

Victima inconștientă a murit, iar al doilea rănit este dus la spital.

 

Un accident de circulație a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri în zona localității Pătrăuți. Din primele date rezultă că două autovehicule s-au ciocnit, iar patru persoane au fost rănite. Două dintre persoanele implicate în accident au rămas încarcerate, motiv pentru care a fost nevoie de sprijinul echipajului de descarcerare. Din cele patru persoane, două au refuzat transportul la spital, iar celelalte primeau îngrijiri în ambulanțe. Unul dintre răniți era în stare de inconștiență, iar echipajul medical lucra contratimp pentru a-i oferi sprijinul necesar. La fața locului au mai fost trimise o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Suceava.