Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit miercuri după-amiază într-un accident petrecut în zona localității Pătrăuți. Șoferul unui autoturism marca Renault Clio a intrat pe contrasens din motive încă necunoscute și s-a lovit violent de un autoturism marca Toyota Hilux. Șoferul de pe mașina Renault Clio, Constantin Zelesneac, de 63 de ani, din municipiul Suceava, a fost rănit grav, iar toate eforturile echipajelor medicale s-au dovedit zadarnice. Suceveanul a fost declarat mort după ce tentativele de resuscitare nu au dat roade.

În urma accidentului a rezultat rănirea și a unei alte persoane, un pasager de 59 de ani din Toyota Hilux. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Județean Suceava. Acesta a fost diagnosticat cu contuzie toracică și contuzie coloană cervicală. La fața locului au mai fost trimise o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Suceava. Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă acum să afle care sunt cauzele acestei tragedii.