Numărul zilnic de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2  în județul Suceava a crescut față de ziua precedentă, la 66 de persoane, față de 45 în data de 18 martie. A scăzut însă ușor incidența cazurilor pozitive, de la 1,04 la 1,01 la mie. În ultimele 24 de ore în județ au fost testate 754 de persoane.

La nivel național, în urma testelor efectuate, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.593 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2. Cele mai multe cazuri noi sunt în București – 1.031, Ilfov – 379, Timiș – 324, Cluj – 295, Hunedoara – 266, Constanța – 248 și Brașov – 216. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.337 de teste RT-PCR (16.882 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.455 la cerere) și 10.333 de teste rapide antigenice. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 68 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 19 martie a.c

Vineri au fost raportate 143 de decese  - 87 de bărbați și 56 de femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care 140 ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. De la începutul pandemiei până la această dată, 22.020 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.632, dintre care 1.313 sunt internate la ATI.