Trei minori cu vârste de 12 și 13 ani au furat bani și țigări de la un magazin din Dărmănești. Incidentul s-a petrecut joi, la orele amiezii, într-un moment în care proprietara a auzit zgomote în curte și a închis magazinul pentru a vedea ce se petrece. A făcut imprudența de a lăsa cheia în ușă, aspect care nu le-a scăpat micilor hoți. S-a întors după câteva minute, care le-au fost suficiente celor trei mucoși pentru a fura 9.000 de lei și 4 pachete de țigări. Polițiștii au reușit destul de rapid să dea de urma hoților și au aflat și cum au acționat aceștia. Doi frați au creat o diversiune și au provocat zgomot pentru a o scoate afară din magazin pe proprietară, iar prietenul lor a intrat și a furat banii și țigările. Ulterior, micii hoți au cumpărat două scutere pentru care au plătit suma de 4.400 de lei. Banii au fost predați proprietarei, care a mai recuperat de la tatăl celor doi frați suma de 1.969 de lei. Diferența de bani nu a fost încă recuperată. Polițiștii continuă acum cercetările și urmează să stabilească măsurile pe care le vor lua.