Un bărbat din satul Bogata, comuna Baia, a avut o seară de coșmar după întâlnirea cu propriul tată. Fiul ar fi fost lovit de părintele său după o partidă de beție, iar la final s-a ales și cu o amendă din partea polițiștilor care au venit la locuința sa. Totul a început vineri seară, în jurul orei 19.00, când fiul și-a vizitat tatăl, iar cei doi au ciocnit mai multe păhărele. Au întrecut limita, iar la un moment dat între ei ar fi izbucnit o ceartă. Tatăl și-a lovit fiul, iar acesta a decis să plece spre propriul domiciliu, tot din satul Bogata, eveniment care s-a petrecut după ora 01.00 din noapte. Acasă a fost observat de concubină, care a sunat la 112 și a solicitat ajutorul unui echipaj medical. Bărbatul a refuzat să fie transportat la Spitalul Fălticeni, dar nici nu a putut oferi date suplimentare despre incidentul pe care l-a avut cu propriul părinte. Până când vor lămuri acest aspect, polițiștii l-au amendat pe bărbatul bătut pentru că a circulat după ora 22.00, fără să respecte condițiile impuse în acest moment de autorități și care interzic circulația pe timp de noapte fără motive întemeiate și fără a avea o declarație pe proprie răspundere.