Numărul sucevenilor cu Covid care au fost internați în spital pentru tratament a crescut ușor, marți, la 115 pacienți, față de 109 pacienți, câți erau în ziua precedentă. La nivelul județului, de luni până marți au fost internate 15 persoane diagnosticate cu Covid-19, în același interval de timp fiind externată o persoană declarată vindecată.

În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava numărul pacienților cu Covid a rămas constant: 71, dintre care 21 cu forme severe și 11 cu forme grave, la ATI. În total, în Spitalul Suceava sunt internați 413 pacienți (7 pacienți sunt în zona tampon și 335 pacienți sunt cu alte afecțiuni, non-Covid).

Spitalul dispunea, marți, de 471 paturi libere, din care 123 pentru pacienți Covid-19, 327 în sectorul non-Covid, 21 pentru zona tampon și 4 paturi la ATI Covid.

A scăzut și numărul celor în carantină, de la 3.965 de persoane, luni, la 3.460 persoane, marți. Dintre acestea, 52 de persoane au intrat în carantină în ultimele 24 de ore, 3 în calitate de contacți direcți cu persoane confirmate cu SARS-CoV-2 și 49 care au venit din țări cu risc ridicat.

De asemenea, în izolare la domiciliu se află 254 persoane, din care 26 intrate în ultimele 24 de ore. Din cele 114 localități, 45 nu au nici un caz de infecție Covid-19 în evoluție, 29 au câte un caz, 29 au sub cinci cazuri, 7 au sub zece cazuri, iar 4 au peste zece cazuri în evoluție. În municipiul Suceava incidența a scăzut la 0,55 la mie, cu 64 de cazuri active. Cu 5 cazuri active, a intrat în zona galbenă comuna Grămești, unde incidența a crescut la 1,71 la mie. În zona galbenă este și comuna Iacobeni, care cu un caz activ are incidența de 1,51 la mie, peste pragul de alertă de 1,5.

Marți în județul Suceava erau 250 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, mai puține față de ziua precedentă, când erau 260.