Un incendiu devastator a izbucnit luni noapte într-o gospodărie din Vicovu de Sus, casa și celelalte construcții arzând generalizat. Alarma s-a dat în jurul orei 4.00.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa și anexele gospodărești, construcții majoritare din lemn, dispuse în formă de "L", cu pericol de propagare la vecinătăți. Mobilizarea pompierilor a fost pe măsura situației de urgență. Au intervenit pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus și din Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Bilca, Gălănești și Straja, în total cu 7 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Proprietara, o femeie în vârstă de 43 de ani, a avut nevoie de ajutor medical, suferind un atac de panică. Femeia a fost stabilizată și nu a fost necesar transportul la spital.

În urma incendiului au ars locuința, bucătăria de vară, șura, adăpostul de animale și o magazie, cu bunurile aferente, pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp. Din gospodăria femeii de 43 de ani a fost salvată doar o altă bucătărie de vară. Proprietățile învecinate nu au fost afectate.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric cu izolația deteriorată”, transmit pompierii militari suceveni.