Județul Suceava a devenit aproape în întregime verde din punct de vedere al incidenței cazurilor de Covid-19. Doar două comune, Iacobeni și Grămești, mai sunt în zona galbenă, și asta în condițiile în care în Iacobeni nu mai este nici un caz activ de Covid-19, iar la Grămești sunt patru cazuri. Din cele 114 localități, 42 nu au nici un caz de infecție Covid-19 în evoluție, 31 au câte un caz, 31 au sub cinci cazuri, 5 au sub zece cazuri, iar 5 au peste zece cazuri în evoluție. Miercuri, în județul Suceava erau 244 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, mai puține față de ziua precedentă, când au fost 250 de cazuri active. În municipiul Suceava, incidența este de 0,59 la mie, cu 57 de cazuri active. Indicele de pozitivare la nivelul județului a crescut, de două zile, de la 1 la sută la 2 la sută.

De marţi până miercuri au fost internate 15 persoane diagnosticate cu Covid-19, în același interval de timp fiind externate 17 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 433 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 70 sunt diagnosticați cu Covid-19, 11 pacienți sunt în zona tampon și 352 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). 20 de pacienți cu Covid prezintă forme severe și 14 au forme grave, fiind internați în secția ATI.  Spitalul Suceava dispune, la această dată, de 449 paturi libere, din care 127 pentru pacienți Covid-19, 305 în sectorul non-Covid, 17 pentru zona tampon și 4 paturi la ATI Covid.

În spitalele din județ sunt internați 112 pacienți cu Covid-19.

În carantină sunt 3.441 persoane, dintre care 127 intrate în intervalul 4-5 mai. Patru dintre acestea sunt contacți direcți ai unor persoane confirmate pozitiv, iar 123 au venit din țări cu risc de infectare ridicat. 

În izolare la domiciliu se află 253 persoane, din care 16 intrate în intervalul 4-5 mai.

Numărul persoanelor vaccinate este de 66.506, din care 49.514 persoane cu rapel.

De la începutul pandemiei, în județul Suceava au murit 1.198 de persoane confirmate cu Covid-19.